N-o sa vorbesc acum despre cat de frumos este sa iubesti, ce sentimente inaltatoare te incearca atunci cand simti cum s-au terminat cautarile tale. O sa vorbesc despre momentul in care, din varii motive, relatia se termina si visele dispar in neant, exact asa cum au venit.
Iubirea e minunata. Nu pot si nu vreau sa-i dau o definitie, mie mi se pare ca felul in care Noica a descris dorul este cel mai potrivit pentru a o defini: “cautare de negasire si placere de durere”. Si momentul in care ea se termina naste in noi simtiri contradictorii, total opuse fata de ceea ce experimentam cand inca traia in noi.
In primul rand, noi, oamenii, ne-am obisnuit sa aruncam cu noroi in ceea ce am trait. Daca ne-a fost dat sa traim o dezamagire in dragoste, automat acea persoana care (pana nu demult) facea obiectul adoratiei noastre se transforma in ala rau, “nesimtit, magar/tampita, curva” etc. Este printre singurele momente comune, ca si trairi, la majoritatea locuitorilor planetei, cand orgoliile se ridica si taie in carne vie. Nu mai conteaza ce a fost frumos, nu mai conteaza ca ai spus “te iubesc”, uitam senzatia de bine pe care o aveam cand ne strangeam, complice, de mana sau cand surprindeai o privire care iti intra pana in suflet.
In schimb, nu putem sa nu penalizam lacrimile care ne-au cazut pe obraji atunci cand am realizat ca totul e gata sau ca “jumatatea” noastra nu impartaseste aceleasi sentimente. In egoismul nostru nu realizam cat de penibili suntem sa aducem mocirla acolo unde, altadata, era iarba si soare. Ne sufocam prietenii cu povesti despre cat de rau ne simtim si ii punem sa aleaga intre noi (astia buni) si ei (aia care parasesc). Judecam si spintecam toate actiunile ulterioare ale “proscrisilor”, fara teama ca suntem foarte aproape de a cadea in ridicol. Nemultumirile noastre devin chintesenta lumii intregi si ne afundam in mocirla pe care o aducem singuri in viata noastra.
Toti cautam androginul. Toti vrem sa devenim, impreuna cu celalalt, omul perfect. Cateodata spunem “te iubesc” din toata inima, alteori spunem doar pentru ca avem impresia ca asta se doreste de la noi. Oricum ar fi, in momentul in care spui cuvintele astea, trebuie sa ti le asumi, cu tot cu consecinte. Sa pastrezi in minte ca tot ce traiesti acum poate sa fie fum peste doua zile, sau o luna sau cinci.
Eu am iubit, foarte mult. Si am spus “te iubesc” in mii de feluri. Si cand mi-am daruit dragostea, a fost pentru totdeauna, chiar daca, intre timp, relatia nu mai exista. Chiar daca vorbesc despre iubirea mea la trecut, dragostea adevarata pe care i-am purtat-o ma face sa zambesc de fiecare data cand imi aduc aminte de ceea ce am trait si ma face sa ii doresc lui o viata cat mai linistita si mai frumoasa. Pentru ca el inca imi e cel mai bun prieten, chiar daca au fost momente in care nu credeam ca o sa ma opresc din plans. Pentru ca dragostea adevarata trece peste tot ce e urat si-ti lasa in suflet parfumul ierbii proaspete si mangaierea soarelui de primavara din ziua primului sarut…
.JPG)
