luni, 8 iunie 2009

Ochii vorbesc?


Se spune ca ochii sunt oglinda sufletului si ca reusesc sa-ti transimita emotii fara ca o privirea sa fie insotita de glas. Indiferent de ce spune persoana de langa tine, ii vezi sentimentele in ochi. Am vazut ochi tristi, ochi indiferenti, ochi mincinosi, ochi care regreta, ochi care iubesc si ochi care nu imi spun nimic. Acesti ultimi ochi ii privesti si nu vezi nimic. Doar un mare gol, nici rautate, nici bunatate.
Exista ochi care nu pot minti. Cand mint privesc in jos sau imi evita privirea. Interesant moment, ochii isi tradeaza "stapanul" si nu vor sa-i faca pe plac.
Nu suport ochii care nu ma privesc. Imi place contactul vizual. Urasc ochelarii de soare. Daca am o conversatie cu cineva care are ochelari la ochi parca nici nu pot sa ma concentrez. Am impresia ca vorbesc unui zid fara viata si ca orice mi-ar raspunde eu nu as intelege. Din start nu cred in astfel de oameni.
Experienta m-a invatat ca si ochii pot fi inselatori, insa o privire care iti da de banuit mereu trebuie luata in considerare.
Oare cum e sa te ghidezi doar dupa ce iti spun ochii unei persoane? Am privit ochi care imi spuneau opusul decat ceea ce auzeam din gura respectivei persoane. Imi spunea ca nu desi ochii imi "spuneau" ca da. Imi plac ochii verzi caprui. Cand inchid ochii asta vad...
Ma intreb oare ce spun ochii mei? Reusesc ei oare sa ma dea de gol sau aceasta oglinda a sufletului nu a mai fost stearsa de praf de ceva timp?
Ochii sunt o gura.... uneori chiar mai sincera decat cea reala.

marți, 2 iunie 2009

Mi-e dor de cuvinte...




Am numarat tarziu, cu lacrimi de ceara
Picaturile de ploaie picate timid pe fereastra
Mi s-a parut ca doare, si-am sters rapid ciobul de sticla
Sa nu cumva sa-l gaureasca.
Un gest naiv, stangaci poate sa para
Si-am privit plangand cum pasii de afara
Se-astupa cu noroi.
Au sters, in cateva secunde poate,
Ultima urma a unui fir de existenta....
Tacere!
Doar atat imi mai cerea ploaia de afara
Dar n-am vrut sa ascult
Caci tot era
Atat de trist, de ud....
E inceputul verii...
Dar nu vreau s-accept taceri si zgomote prea lungi...
Vreau sa ascult cum e prezenta luna,
Sa ma strecor sub ploaia cea fierbinte,
S-aud cum soapte fac stele sa tresara,
Mi-e dor de diminetile ce vorbeau pentru noi,
Mi-e dor de cuvinte...

miercuri, 20 mai 2009

Iubire??


N-o sa vorbesc acum despre cat de frumos este sa iubesti, ce sentimente inaltatoare te incearca atunci cand simti cum s-au terminat cautarile tale. O sa vorbesc despre momentul in care, din varii motive, relatia se termina si visele dispar in neant, exact asa cum au venit.

Iubirea e minunata. Nu pot si nu vreau sa-i dau o definitie, mie mi se pare ca felul in care Noica a descris dorul este cel mai potrivit pentru a o defini: “cautare de negasire si placere de durere”. Si momentul in care ea se termina naste in noi simtiri contradictorii, total opuse fata de ceea ce experimentam cand inca traia in noi.

In primul rand, noi, oamenii, ne-am obisnuit sa aruncam cu noroi in ceea ce am trait. Daca ne-a fost dat sa traim o dezamagire in dragoste, automat acea persoana care (pana nu demult) facea obiectul adoratiei noastre se transforma in ala rau, “nesimtit, magar/tampita, curva” etc. Este printre singurele momente comune, ca si trairi, la majoritatea locuitorilor planetei, cand orgoliile se ridica si taie in carne vie. Nu mai conteaza ce a fost frumos, nu mai conteaza ca ai spus “te iubesc”, uitam senzatia de bine pe care o aveam cand ne strangeam, complice, de mana sau cand surprindeai o privire care iti intra pana in suflet.

In schimb, nu putem sa nu penalizam lacrimile care ne-au cazut pe obraji atunci cand am realizat ca totul e gata sau ca “jumatatea” noastra nu impartaseste aceleasi sentimente. In egoismul nostru nu realizam cat de penibili suntem sa aducem mocirla acolo unde, altadata, era iarba si soare. Ne sufocam prietenii cu povesti despre cat de rau ne simtim si ii punem sa aleaga intre noi (astia buni) si ei (aia care parasesc). Judecam si spintecam toate actiunile ulterioare ale “proscrisilor”, fara teama ca suntem foarte aproape de a cadea in ridicol. Nemultumirile noastre devin chintesenta lumii intregi si ne afundam in mocirla pe care o aducem singuri in viata noastra.

Toti cautam androginul. Toti vrem sa devenim, impreuna cu celalalt, omul perfect. Cateodata spunem “te iubesc” din toata inima, alteori spunem doar pentru ca avem impresia ca asta se doreste de la noi. Oricum ar fi, in momentul in care spui cuvintele astea, trebuie sa ti le asumi, cu tot cu consecinte. Sa pastrezi in minte ca tot ce traiesti acum poate sa fie fum peste doua zile, sau o luna sau cinci.

Eu am iubit, foarte mult. Si am spus “te iubesc” in mii de feluri. Si cand mi-am daruit dragostea, a fost pentru totdeauna, chiar daca, intre timp, relatia nu mai exista. Chiar daca vorbesc despre iubirea mea la trecut, dragostea adevarata pe care i-am purtat-o ma face sa zambesc de fiecare data cand imi aduc aminte de ceea ce am trait si ma face sa ii doresc lui o viata cat mai linistita si mai frumoasa. Pentru ca el inca imi e cel mai bun prieten, chiar daca au fost momente in care nu credeam ca o sa ma opresc din plans. Pentru ca dragostea adevarata trece peste tot ce e urat si-ti lasa in suflet parfumul ierbii proaspete si mangaierea soarelui de primavara din ziua primului sarut…

miercuri, 13 mai 2009

Cum sa practicam ipocrizia


Ipocrizia inseamna falsitate. Falsitate in actiuni si in vorbe. Afisarea unor valori si imbratisarea altora. A fi ipocrit nu inseamna a nu fi sincer.

A fi ipocrit inseamna sa crezi in niste valori doar de dragul de a crede. A fi ipocrit inseamna sa minti desi stii ca nimeni nu te crede. A fi ipocrit inseamna sa nu-ti asumi responsabilitatea a ceea ce faci. A fi ipocrit inseamna sa spui ceva doar de dragul de a spune.

Sunt satul de astfel de oameni. Imi este lehamite de ipocriti.
Si imi pare rau de cei care nu inteleg acest cuvant, aceasta stare mizerabila de manifestare a existentei umane.

Sa luam niste exemple concrete de ipocrizie:

- plang la inmormantare pentru ca asa am vazut ca e bine / ca e corect; ma revolt ca altul nu plange sau ca rade
- ma arat socat de ce s-a intamplat pentru ca stiu ca asa trebuie sa par
- vorbesc cu tine sa iesim, doar ca stiu ca asa trebuie, dar nu-ti spun nimic concret
- nu iau nici o decizie pentru a nu deranja pe nimeni
- desi stiu ca toata lumea stie ca am furat declar sus si tare ca am jucat corect (o mica discutie despre piraterie si responsabilitate)
- declar sus si tare ca nu imbratisez valoarea B pentru ca este exclusa de valoarea A (desi le-ai imbratisa pe amandoua)
- spun ca voi face activitatea / sarcina X si stiu din timp ca nu o voi face, dar zic da si te incurc ca doar asa pot sa practic corect ipocrizia(una zici alta faci)

Ipocrizia consta in extremitati si ca orice manifestare a extremului deformeaza si urateste.

Ipocrizia poate fi salvata de sinceritate si de asumarea responsabilitatii. Sa-ti asumi valorile si sa recunosti cine esti. Sa-ti asumi responsabilitatea ca mai minti, ca mai esti rau, ca mai esti sincer, ca mai deranjezi, ca mai faci bine, ca-ti doresti puritate si dezmat in acelasi timp.

Este foarte interesant cum sinceritatea te poate salva de ipocrizie, dar cum totusi, nu putem spune despre un ipocrit ca nu este sincer. Niciodata nu-mi vine in minte sa acuz un om ipocrit ca nu ar fi sincer. Intotdeauna spun despre el ca este un fals. Consider ca aceasta afirmatie este corecta pentru ca atunci cand practici ipocrizia incepi sa crezi in propriile deformari ale realitatii.

luni, 11 mai 2009

oameni falsi


Spui cuvinte mari pe care nu le-ntelegi!!!


Singurul lucru care il detest pe lumea asta este minciuna!!!
Nu ii pot intelege pe acei oameni pentru ce o fac...pentru ce mint??
A
zi mi-am dat seama ca putini dintre cunoscuti imi sunt prieteni cu adevarat...ii pot numara pe degetele de la o mana si inca mi-ar mai ramane loc... Ah... m-am saturat de acele zambete false...de urarile de bine...de linguseli... Ce rost au cand imi intorci spatele si pleci lasandu-ma balta... Oare de ce va mai prefaceti ca imi sunteti prieteni cand nici macar nu va pasa de viata mea... de ce fac eu.... Dar intrebarea este de ce va comportati asa???...hei..cum ramane cu zambetul pe care ti-l ofer zilnic fara a astepta unul inapoi, cum ramane cu ajutorul pe care ti-l ofer fara nicio recompensa. Cu ce am gresit??? As vrea sa stiu raspunsul pentru ca eu chiar nu il gasesc... Probabil ca am spus prea des DA. Poate ca ar trebui sa invat si ce inseamna NU..Urasc persoanele cu doua fete ... Pentru mine nu valoreaza nimic,sunt inexzistenti...

"Fereste-te deopotriva de prietenia dusmanului si dusmania prietenului"~ Nicolae Iorga


duminică, 3 mai 2009

La multi ani!



Bunica pastreaza tot ceea ce este important in viata... amintiri dragi, traditii si dragoste!

joi, 23 aprilie 2009

Greseala de a iubi... prea mult



Noi, femeile, avem in general tendinta de a ne indragosti prea mult, prea bine si prea des! Asa se explica faptul ca vesnic suferim si intotdeauna punem suflet intr-o relatie care se dovedeste a fi o lupta pierduta inca de la inceput.
Sfarsim prin a cataloga barbatii drept "porci" in toata puterea cuvantului, prin a deveni feministe si nu in ultimul rand ... urate! Spun "urate" pentru ca suferinta nu face pe nimeni mai frumos - atat fizic, cat si psihic.
Se spune ca din greseli invata omul. Dar mai destept e omul cand invata din greselile altora. Nimic mai adevarat. Lectia "iubirii moderate" este probabil una dintre cele mai dificile si de cele mai multe ori, nu poate fi invatata decat din proprie experienta. Mi-a fost greu sa inteleg, de ce intr-o relatie unul trebuie sa sufere mai mult decat celalalt, mi-a fost dificil sa accept ca tocmai eu m-am gasit sa fiu cea care poarta tot greul si in egala masura am inteles ca norocul imi surasese chiar daca la acel moment nu parea astfel.
A avea capacitatea de a iubi la o asemenea intensitate este un dar. Numai cine sufera de dor, poate iubi cu spor! Nimic mai adevarat! Poate ca " a iubi prea mult" este o greseala in ochii multora. Sfarsesti de cele mai multe ori prin a suferi, ai sufletul deschis pentru dragoste, insa de cele mai multe ori aceasta deschidere te lasa fara aparare in fata celor mai dure lovituri.

vineri, 10 aprilie 2009

Iubesti si ce folos?


Iubesti si ce folos?
Daca nu esti iubit...
Iubesti sa daruiesti..
Iubesti sa fii mintit...
Iubirea e ceva divin,
Atunci cand si primesti!
Iubirea e un iad,
Atunci cand doar tu daruiesti!
Iubesti ca sa traiesti..
Doresti sa fii iubit...
Si atunci doar ranesti...
Ma intreb... ce folos sa mai iubesti?

Suferinta


Ce poate fi mai grea decat singuratatea?
Ce poate fi mai dureros decat pierderea?
Ce poate fi mai infricosator.... decat intunericul?
Si ce poate fi mai adanc... decat suferinta?
Stau pe marginea lacului si privesc in departare sperand sa simt totusi apropierea... Astept un semn, o licarire, o soapta sau un sunet... poate doar o privire... s-o simt cum se aprinde si se transforma in dorinta... in iubire... in traire...

joi, 9 aprilie 2009

Iubirea



A iubi este insasi legea vietii, este una dintre cele mai sublime actiuni pe care o poate realiza o fiinta umana. Iubirea poate sa insoteasca toate celelalte acte fundamentale ale noastre. Daca invatam plini de iubire(cu pasiune) vom memora si vom intelege mult mai usor. Daca ascultam cu iubire, vom auzi mai multe si mult mai bine. Daca vorbim cu dragoste, cuvintele noastre vor capata o forta neinchipuit de mare. Daca vom adormi cu dragostea in suflet, somnul nostru va fi odihnitor si profund ca al unui copil.
Daca vom gandi atunci cand suntem plini de iubire, gandurile noastre vor capata profunzime si stralucire. Gandurile care se cladesc prin iubire vor fi mai luminoase decat razele soarelui si mai patrunzatoare decat sagetile lui Arjuna. Toate acestea si multe altele apar atunci cand iubirea este prezenta in fiinta noastra. A iubi inseamna a trai viata celuilalt. Sa uiti de tine, sa sa te daruiesti cu totul celuilalt fara a astepta vreodata ceva in schimb, aceasta este adevarata iubire care te inalta si te purifica de tot ce e murdar in lumea aceasta.
Dumnezeu e iubire. Cand facem loc iubirii in sufletul nostru, practim ii facem loc lui Dumnezeu insusi. Pentru ca iubirea sa poata intra in noi, egoul trebuie sa plece. Daca intra egoul, iubirea pleaca. Daca pleaca egoul, intra iubirea.
Un om egoist nu va putea sa iubeasca. Egoul si iubirea se exclud reciproc, tot asa cum finitul nu poate sa se comapare cu infinitul, tot asa cum intunericul nu poate fi acolo unde este lumina. Cei mai multi se plang ca nu sunt iubiti.
Multi spun: "L-am iubit din toata inima, iar el nu mi-a raspuns niciodata!" Dar daca l-ai iubit cu adevarat, de ce suferi ca el nu te-a iubit? Nu stii oare ca iubirea adevarata nu asteapta NICIODATA, dar NICIODATA NIMIC in schimb? Ea este fericita ca se poate manifesta, ca se poate darui. Atat timp cat suferi din cauza iubirii inseamna ca inca nu ai cunoscut iubirea cu adevarat. Daca Dumnezeu ar conditiona iubirea Sa de dragostea noastra pentru El, am sucomba cu totii intr-o clipa. Iubirea inseamna daruire totala, inseamna uitare de sine.
Si asa cum se intampla in lumea spirituala, plina de paradoxuri, abia atunci cand vom uita de sine vom incepe sa ne reamintim de SINE. Atat timp cat tu ceri ceva in schimbul iubirii tale, inseamna ca nu ti-ai depasit egoul. Cum poata sa incapa nelimitatul in ceva limitat? Atata timp cat suntem egotici, iubirea noastra nu este iubire. Este altceva ce seamana cu iubirea, dar nu este iubire. Poate fi atractie sexuala, poate sa fie mila, poate sa fie respect, poate fi nevoia de a proteja sau de a fi protejat, dar nu este iubire. Pe toate acestea, noi le numim iubire, dar ele nu sunt altceva decat reflexe limitate ale iubirii nelimitate. Sa invatam sa iubim cu adevarat, fara a cere vreodata ceva in schimbul iubirii noastre. Ba din potriva, sa ne bucuram ca ni se permite sa manifestam iubirea. Par nebuneste aceste cuvinte astazi cand o asemena iubire este aproape de negasit.
N-o mai intalnim nici in filme(nici macar in filmele de desene animate). Dar atata timp cat cineva o pomeneste si isi doreste din toata inima sa o manifeste, mai exista o speranta ca ea sa renasca. Iubiti-va din toata inima pe voi insiva si nu va fie rusine de aceasta iubire. Foarte multi oameni se urasc pe ei insisi, de cele mai multe ori fara un motiv real, doar din plictiseala sau ignoranta crasa. Iubiti-va asa cum doriti sa va tranformati. Nu asteptati sa va tranformati pentru a ajunge sa va iubiti, pentru ca nimic nu poate fi transformat in bine, in lipsa iubirii. "Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti", dar cum sa-ti iubesti aproapele cand tu nu te iubesti pe tine insuti? Asa cum te ingrijesti de propria ta viata, ingrijeste-te de viata tuturor si atunci viata ta va capata o dimensiune sublima.
Multi sunt de acord ca iubirea adevarata e minunata si ma intreaba cum sa ajunga la ea. Ea este deja in voi, nu exista nici o reteta magica a iubirii pure. Daruirea de sine, sacrificiul total, rugaciunea si Dumnezeu te vor conduce cu siguranta acolo unde doresti, dar trebuie sa doresti asta din toata inima ta, din tot cugetul tau si din tot sufletul tau.