Se spune ca ochii sunt oglinda sufletului si ca reusesc sa-ti transimita emotii fara ca o privirea sa fie insotita de glas. Indiferent de ce spune persoana de langa tine, ii vezi sentimentele in ochi. Am vazut ochi tristi, ochi indiferenti, ochi mincinosi, ochi care regreta, ochi care iubesc si ochi care nu imi spun nimic. Acesti ultimi ochi ii privesti si nu vezi nimic. Doar un mare gol, nici rautate, nici bunatate.
Exista ochi care nu pot minti. Cand mint privesc in jos sau imi evita privirea. Interesant moment, ochii isi tradeaza "stapanul" si nu vor sa-i faca pe plac.
Nu suport ochii care nu ma privesc. Imi place contactul vizual. Urasc ochelarii de soare. Daca am o conversatie cu cineva care are ochelari la ochi parca nici nu pot sa ma concentrez. Am impresia ca vorbesc unui zid fara viata si ca orice mi-ar raspunde eu nu as intelege. Din start nu cred in astfel de oameni.
Experienta m-a invatat ca si ochii pot fi inselatori, insa o privire care iti da de banuit mereu trebuie luata in considerare.
Oare cum e sa te ghidezi doar dupa ce iti spun ochii unei persoane? Am privit ochi care imi spuneau opusul decat ceea ce auzeam din gura respectivei persoane. Imi spunea ca nu desi ochii imi "spuneau" ca da. Imi plac ochii verzi caprui. Cand inchid ochii asta vad...
Ma intreb oare ce spun ochii mei? Reusesc ei oare sa ma dea de gol sau aceasta oglinda a sufletului nu a mai fost stearsa de praf de ceva timp?
Ochii sunt o gura.... uneori chiar mai sincera decat cea reala.
.JPG)
